În prima mea întâlnire cu Midjourney am încercat să înțeleg unde sunt lucrurile și cum funcționează această lume nouă. De data aceasta am trecut mai departe: am început să lucrez efectiv cu imaginile.
Și am constatat destul de repede ceva: în Midjourney nu duci lipsă de imagini. Mai greu este să alegi.
Am ajuns aici la recomandarea profesorului meu de la Academia Inginer AI, care mi-a spus că merită să încerc Midjourney mai ales pentru stiluri. După primele exerciții serioase, încep să-i dau dreptate.
Nu o imagine, ci mai multe drumuri
Unul dintre lucrurile care îmi plac este că Midjourney nu pare să considere prima generare un punct final.
Generezi o imagine și imediat se deschid alte posibilități. Poți să păstrezi direcția și să faci modificări discrete cu Vary Subtle sau să-i dai mai multă libertate prin Vary Strong.
Am încercat asta pe o imagine despre singurătatea adolescentului într-o lume hiperconectată. Nu voiam să schimb ideea, ci să văd dacă o variație subtilă poate spune mai bine aceeași poveste.
Și aici am înțeles diferența dintre a genera și a alege.
Uneori AI-ul nu trebuie împins să inventeze altceva. Trebuie doar lăsat să caute o variantă puțin mai bună a
ceea ce ai deja.
Când „mai bun” nu înseamnă neapărat „mai fidel”
A urmat Upscale.
Și, firește, am vrut să văd ce face Upscale Creative.
Numele spune deja că nu este doar o operație mecanică de mărire. Midjourney își permite să interpreteze, să adauge și să rafineze detalii. Uneori rezultatul poate deveni mai interesant. Alteori tocmai această libertate poate îndepărta imaginea de ceea ce voiai să păstrezi.
Pentru mine, care mă gândesc și la posibilitatea de a transforma unele imagini digitale în lucrări printate, aici apare o întrebare importantă: cât putem mări o imagine generată de AI fără să pierdem calitatea și când avem nevoie de un Upscale?
Am trimis întrebarea mai departe profesorului. Sunt curioasă ce voi afla.
Stilul – aici Midjourney începe să mă convingă
Poate cea mai interesantă constatare de până acum este felul în care Midjourney răspunde la stil.
Am lucrat cu acuarelă, mixed media, desen, texturi și am cerut ca imaginea să rămână picturală, fără să alunece spre fotografia pe care AI-ul o iubește uneori prea mult.
Midjourney mi-a oferit multe interpretări și, mai ales, diferențe vizibile între ele.
Pentru un artist, asta poate deveni foarte interesant. Nu pentru că AI-ul decide în locul tău, ci tocmai pentru că te obligă să decizi:
Pe care o aleg? De ce aceasta și nu cealaltă? Ce păstrez? Ce resping?
De la calm la haos
Ultimul exercițiu a fost și cel care m-a interesat cel mai mult ca posibilă lucrare artistică.
Am pornit de la imaginea unui protest pașnic al unor tineri. În prim-plan, calm. Oameni care merg, vorbesc, țin pancarte. Pe măsură ce privirea înaintează în imagine, mulțimea devine mai densă, apar fumul, retragerea, dezordinea și sentimentul de pericol.
Nu am vrut steaguri, țări sau însemne politice. Nici violență explicită.
M-a interesat altceva: momentul în care o situație pașnică începe să se transforme în ceva ce participanții nu mai pot controla.
Și am vrut ca tehnica să spună aceeași poveste: acuarela mai transparentă și luminoasă în zona calmă, apoi din ce în ce mai densă, fragmentată și agitată.
Imaginea aceasta s-ar putea să nu rămână doar un exercițiu de curs. Simt că ideea merită continuată.
Și Midjourney?
După aceste prime două întâlniri, încă nu pot spune că îl cunosc. Ar fi mult prea devreme.
Dar pot spune ceva ce nu spuneam la început:
încep să înțeleg de ce mi-a fost recomandat. Midjourney poate fi de mare ajutor unui artist.
Este bogat în posibilități, foarte interesant în lucrul cu stilurile și, uneori, îți oferă atât de multe variante încât problema nu mai este să obții o imagine.
Problema este să știi când să te oprești.
Iar asta, până la urmă, nu mai este o decizie a inteligenței artificiale.
Este a mea.